miercuri, 30 noiembrie 2011

U Ce spune Mihai Bumbeș (activist al ONG-ului Miliția Spirituală) despre protestele studenților

Puteți citi acest interviu integral în ziarul „Cotidianul”. Redăm mai jos doar parte de revendicări (nu e o listă completă), pentru că, credem noi, este important ca lumea să afle despre ce doresc studenții.

„S-a făcut şi o listă de revendicări. Printre ele aş enumera; respectarea procentului de şase la sută din PIB pentru educaţie, reintroducerea examenului de admitere în învăţământul superior, aprobarea Statutului studentului şi cursuri deschise. Adică oricine să poată participa la cursurile care se predau în facultăţi. Pe vremea lui Nicolae Iorga, amfiteatrele erau arhipline. Veneau cetăţeni care nu aveau nici o legătură cu Universitatea. De asemenea, Biblioteca Centrală Universitară să funcţioneze în regim non-stop. Sunt mulţi studenţi care muncesc ziua şi învaţă noaptea.”
















artwork:
banksy

vineri, 25 noiembrie 2011

Statul, băncile și capitalul, sau cum a fost furată democrația.

Citind un articol pe marginea subiectului care face vîlvă de ieri în România (retragerea expunerilor  băncilor austriece pe România), am constatat, a câtea oară, că sunt unii care, cu sforțări demne de o cauză mai bună încearcă să explice ce este evident și de necontestat. Suntem victima capitalismului, atît ca țară cît și ca popor. Am să reproduc mai jos comentariul meu adăugat la lista de comentarii pe care acest articol a adunat-o.



„Ce să spun, căutăm vinovații acolo unde sunt victime, și invers. Cum dracu nu vă e clar că sistemul capitalist este la asfințit, este depășit și anacronic. Cum de mai credeți în societatea democratică atîta vreme cît „statul” s-a transformat într-un stat patron, condus de interesele marelui capital.
... 

Într-o democrație cetățenii mandatează politicianul și îi spun ce să facă. La noi însă e invers. Politicianul răspunde intereselor private ale marilor capitaliști. Cu ajutorul politicianului, capitalistul ne tîlhărește de munca și avutul nostru metodic, picătură cu picătură. Și ca să fie limpede că acest capitalist lacom, leneș, fără respect, ce mai, o putoare ordinară ce trăiește din munca altora, confiscă statul și face uitată democrație este următorul fapt. Acum plătim taxe direct în buzunarul privat al trîntorului capitalist, pentru propriul său beneficiu. Asta este sistemul de pensii private OBLIGATORII, care îmi taxează salariul lună de lună fără ca eu să pot măcar încuviința sau nu. Se pregătește și terenul asigurărilor obligatorii de sănătate după exact aceiași rețetă. Deci, dacă vă întrebați cine v-a furat avutul, cine vă răpește libertatea  și cină vă pune la muncă forțată (cum altfel să cataloghezi munca plătită la mai puțin de o zecime din valoarea ei), aveți răspunsul: acel bătrînel cu mutră nevinovată, paternalist, ce se deplasează cu elicopterul sau avionul personal, ce se delectează cu împușcarea sutelor de mistreți spunînd că e sport, care trăiește în lux în timp ce muncitorii care îi asigură bunăstarea se zbat în lipsuri, este acel om înconjurat de o armată de politicieni, transformați în cîini de pază. Acel capitalist care de atîta bogăție a orbit și a pierdut legătura cu societatea considerînd-o propria ogradă de vite. El este beneficiarul nenorocitelor noastre vieți, capitalistul, această putoare ordinară.”

joi, 24 noiembrie 2011

Protest la Facultatea de Istorie a Universității București

Conform site-ului de știri realitatea.net mai mulți studenți ai Facultății de Istorie au ocupat clădirea și vor rămîne acolo și peste noapte.
Mai multe detalii despre inițiativa tinerilor studenți puteți afla pe pagina www.militiaspirituala.ro

Salutăm și sprijinim această formă de protest, absolut normală într-o democrație, mai ales atunci cînd se îndreaptă împotriva nerespectării legilor statului. Îndemnăm și alți studenți să le urmeze exemplul. Exprimarea propriilor păreri și convingeri, într-un mod activ, contribuie cu siguranță la construcția articulată a societății civile românești.



marți, 22 noiembrie 2011

Profesorii sunt cei mai ieftini creditori ai statului

Articol preluat de pe: www.riscograma.ro

Neplata imediată a despăgubirilor stabilite de instanțe e un abuz de drept. Dobânda prea mică e un abuz de trezorerie.
Trebuie că instituțiile statului stau îngrozitor cu educația juridică și financiară dacă au ajuns să formuleze concluzii în termenii că “nu sunt bani”.
Refuzul unilateral de-a plăti despăgubirile “certe, lichide și exigibile” stabilite de instanțe echivalează, juridic, cu o încetare de plăți. Financiar, “eșalonarea” prin care statul încearcă să rezolve problema înseamnă doar un deficit bugetar mascat și o datorie publică pe care va trebui s-o plătim în anii următori.
Pentru trezorerie, “nu sunt bani” este o expresie lipsită de sens. Acolo se lucrează cu priorități. Iar prioritățile se stabilesc în funcție de dobândă. Cu cât este dobânda mai mare, cu atât un creditor are mai multe șanse să-și vadăă banii înapoi repede. La dobânzi mici sau zero, el va fi amânat la nesfârșit.
În cazul bugetarilor, dobânda este stabilită unilateral la nivelul ratei inflației (3,55%, în scădere), adică mult sub nivelul la care se împrumută statul în mod normal. Nu dobânda de referință a BNR (6%), uzuală în dreptul contractual, nu randamentul titlurilor de stat emise pe piața internă (~7%), nu dobânda penalizatoare percepută chiar de stat în cazul contribuabililor care nu-și achită obligațiile la timp (18,75%). În cazul de față, ultimul nivel este singurul adecvat, de vreme ce creditorii nu au fost de acord cu eșalonarea.
La acest nivel de dobândă, trezoreria ar găsi imediat bani pentru despăgubiri, ba chiar s-ar bucura că a făcut o “economie” împrumutându-se din altă parte.

vineri, 18 noiembrie 2011

Despre indignați și revoluționari



„Dacă tremuri de indignare la fiecare nedreptate atunci ești un camarad de-al meu”

„Prima datorie a unui revoluționar este să fie educat”

„Fi realist, cere imposibilul”

„Mai prsus de toate, fi întotdeauna capabil de a simți profund orice nedreptate săvîrșită împotriva oricui, oriunde în lume”

„... am realizat că viața unei singure ființe umane valorează de milioane de ori mai mult decît averea celui mai bogat om din lume”

Ernesto „Che” Guevara



joi, 17 noiembrie 2011

Ce ocupă ocupanții? Ce indignează indignații?

E timpul pentru o perspectivă critică asupra mișcării OWS. Articolul Oanei Pughineanu publicat pe CriticAtac este edificator în privința aspectelor conceptuale ce (nu) însoțesc protestul.

Cred că, după ce forțele de ordine au demonstrat că un protest pașnic poate fi oprit prin folosirea forței, s-a creat necesitatea radicalizării protestului. Ocuparea trebuie să fie efectivă, trebuie să-i lipsească pe capitaliști de mijloacele de control, lucru ce s-a întîmplant la Oakland, însă doar pentru o zi. Această ocupare trebuie cucerită prin forță și păstrată. Altminteri lupta nu va fi cîștigată. Nu poți cîștiga o luptă fără să o începi efectiv, fără să te angajezi complet. Cred că vremea protestelor pașnice s-a încheiat.

Cîteva extrase din articol:

„Indignații au ieșit în stradă. Indignații s-au întors acasă. Mișcarea aceasta care e îndeajuns de debilă încât să nu se numească revoluție, ar putea oare intra măcar în categoria unei revolte?
...
Ocupantul de Wall Street nu are probleme cu faptul că el, în calitatea lui de 99%, trăiește semnând de bună voie și nesilit de nimeni contracte de autoînrobire față de bancă, la fel cum nu are probleme nici când votează o clasă politică care să-i garanteze băncii totala libertate de a specula cu banii lui. Este el, proletarul cu gusturi, dorințe și idei îmburghezite despre viață, amor și moarte, pe-atât de îmburghezite încât intelectualul de stânga poate să-și predice discursul numai închizând parțial ochii asupra devastării produse de noile tehnici biopolitice de control, care se infiltrează în toate gospodăriile pe calea fluxului de commodities, impregnând cu putoarea de dreapta stindardul stângist al nivelului de trai. Muncitorul din ziua de azi e imposibil de integrat într-o mișcare de stânga pentru că el își gândește „calitatea vieții” exclusiv în funcție de afluxul decommodities, iar timpul lui liber e înșfăcat de cultura de masă care-i sufocă mintea cu imaginea unei lumi care nu este a lui, dar în care se poate plimba în voie și care îl mângâie pe cap cu ocazia „reducerilor”. 
...
Ne putem provoca unii pe alții, dar nu ne putem înțelege pentru că lumea comună care poate fi numai un produs al exercițiului conștiinței nu ne mai „atrage”. E atât de dificil să gândești într-o baltă de evidențe posterizate și de morală hollywoodianizată. În plus, ne calmează și ne umple de senzații rafinat-decadente gândul că „în spatele măștii nu se mai ascunde nimic”. Și totuși „oalele se sparg” din când în când. Găsesc semnificative cuvintele unui sinistrat din Genova care i-a strigat unui politician venit să constate daunele inundației (adică să adune capital electoral pentru viitoarele alegeri): „mai lasă-ne cu textele că aici nu ești pe facebook”. Nu. Din când în când nu suntem pe facebook. Dar unde suntem?”



marți, 15 noiembrie 2011

You can't evict an idea whose time has come.

Mișcarea „Occupy Wall Street” este evacuată cu forța. Poliția a început evacuarea protestatarilor din New York. Forțele de ordine au procedat mișelește începînd acțiunea în toiul nopții, departe de privirile tuturor, asemenea criminalilor și hoților. De aceea acțiunea lor trebuie demascată.


Iată ce spun cei 99%

„Liberty Square (Zuccotti Park), home of Occupy Wall Street for the past two months and birthplace of the 99% movement that has spread across the country and around the world, is presently being evicted by a large police force in full riot gear.

We will reoccupy!”



Așa arată un stat polițienesc
Mai jos puteți citi un desfășurător al evenimetelor:
  • 3:36 a.m. Kitchen tent reported teargassed. Police moving in with zip cuffs.
  • 3:33 a.m. Bulldozers moving in
  • 3:16 a.m. Occupiers linking arms around riot police
  • 3:15 a.m. NYPD destroying personal items. Occupiers prevented from leaving with their possessions.
  • 3:13 a.m. NYPD deploying sound cannon
  • 3:08 a.m. heard on livestream: "they're bringing in the hoses."
  • 3:05 a.m. NYPD cutting down trees in Liberty Square
  • 2:55 a.m. NYC council-member Ydanis Rodríguez arrested and bleeding from head.
  • 2:44 a.m. Defiant occupiers barricaded Liberty Square kitchen
  • 2:44 a.m. NYPD destroys OWS Library. 5,000 donated books in dumpster.
  • 2:42 a.m. Brooklyn Bridge confirmed closed
  • 2:38 a.m. 400-500 marching north to Foley Square
  • 2:32 a.m. All subways but R shut down
  • 2:29 a.m. Press helicopters evicted from airspace. NYTimes reporter arrested.
  • 2:22 a.m. Frontpage coverage from New York Times
  • 2:15 a.m. Occupiers who have been dispersed are regrouping at Foley Square
  • 2:10 a.m. Press barred from entering Liberty Square
  • 2:07 a.m. Pepper spray deployed -- reports of at least one reporter sprayed
  • 2:03 a.m. Massive Police Presence at Canal and Broadway
  • 1:43 a.m. Helicopters overhead.
  • 1:38 a.m. Unconfirmed reports of snipers on rooftops.
  • 1:34 a.m. CBS News Helicopter Livestream
  • 1:27 a.m. Unconfirmed reports that police are planning to sweep everyone.
  • 1:20 a.m. Subway stops are closed.
  • 1:20 a.m. Brooklyn bridge is closed.
  • 1:20 a.m. Occupiers chanting "This is what a police state looks like."
  • 1:20 a.m. Police are in riot gear.
  • 1:20 a.m. Police are bringing in bulldozers.



Unde este adevărul?

Deși a fost postat recent pe blogul De-civilizare, îl voi prelua și eu. Acest scurt film pune împreună evenimente și declarații care scot în evidență adevăratul motiv al asasinării lui Gadafi. Unele dintre ele le știm deja, însă faptul de a le fi pus laolaltă cred că ne oferă o mai bună viziune de ansamblu.

Ipocrizia occidentului, atunci cînd nu are limite, devine o monstruoasă realitate.

duminică, 13 noiembrie 2011

Kit de nesupunere civică – Ediția de buzunar



Realizat de activiști din Campania Salvați Roșia Montană, în urma ocupării Hotelului Continental din Cluj -


Cum să sprijini o cauză dreaptă și oamenii buni ce nu se supun legilor proaste
Nesupunerea civilă este refuzul activ de a te supune anumitor legi, norme, şi hotărâri date de un guvern ce prejudiciază o cauza dreaptă, drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor. Nesupunerea civilă este frecvent definită ca fiind rezistenţă nonviolentă. Potrivit conceptului indian, nesupunerea civica s-ar putea spune că este compasiune sub forma unui dezacord respectuos.
Pe scurt, nesupunerea civică este un act democratic ce reprezintă, mai ales, acea acțiune înfăptuită cu intenție, publică și fără violentă, dar nelegală, care are ca scop schimbarea politicii autorităților publice, în baza unei viziuni a moralității și a dreptății considerată ca fiind in interesul public.
Din toate aceste motive enumerate, nesupunerea civică este o forma de manifestare democratică.
Acestea sunt câteva premise de la care pornim:
- Dacă îți cunoști drepturile, ești ferm și crezi în convingerile tale nu trebuie să te lași intimidat, instigat sau provocat. Forțele de ordine vor încerca sa te convingă de contrariul și să te convingă să fii supus. Nesupunerea civică este legitimă, deși exista și forme nelegale de acțiune, atâta vreme cât îmbracă o formă nonviolentă.
- Nu necesita autorizare manifestările culturale (reprezentații de teatru contemporan), sportive (jocuri de grup – „țară, țară vrem ostași!”) sau întâlnirile spontane de tip flash-mob. Dreptul la întruniri publice este garantat prin Constituție (art. 39).
- Nu constituie demonstrație sau protest întrunirile publice spontane, unde cei prezenți manifestă pașnic și nu afișează mesaje violente de orice tip sau bannere (legea nr. 60/1991).
- Forțele de ordine au dreptul să îi legitimeze pe cei prezenți; dar în situația în care situațiile de mai sus sunt respectate de participanți, cam aici se opresc prerogativele lor.
- În cazul legitimării, persoana legitimată poate să refuze deplasarea în orice altă locație (ex. Mașina poliției, secția de poliție etc.). Exercitarea presiunii forțelor de ordine constituie un abuz.
- În cazul în care forțele de ordine vă aplica sancțiuni în cazurile enumerate mai sus, sub forma de amenzi, reținerea la secție etc., ei sunt cei care acționează ne-legal. Nu lăsa uniforma să te impresioneze.
- Orice abuz de acest fel trebuie contestat în formă scrisă, de aceea cereți să vi se prezinte legitimația de serviciu și rețineți numele și gradul organului de control.
- În cazul în care forțele de ordine acționează abuziv și sunteți conduși la secția de poliție să vi se întocmească proces verbal aveți dreptul să nu faceți declarații (decât în prezenta unui avocat) și să nu semnați nimic.
- La final, puteți întocmi la rândul vostru o plângere în cazul  în care considerați că drepturile cetățenești au fost abuzate, ca urmare sau în momentul în care ați participat la o manifestație publică. Aceasta trebuie să fie înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul din orașul de proveniență.
Informații suplimentare despre auto-incriminare și care sunt metodele de a evita acest lucru:
Când aveți de a face cu poliţia și mai ales când ați fost reținuți și conduși la secția de poliție, cel mai bun sfat este sa nu faceți nicio declaraţie. Orice declarație făcută poate fi utilizată împotriva voastră de către politie. Dar vă rugăm să reţineţi că toţi ofiţerii de poliţie sunt oameni la fel ca voi. Nu fiți intimidați de uniforme şi arme. De cele mai multe ori agentți cu care intrăm în contact acționează pe baza unor ordine cu care nu au fost neapărat sunt de acord. De aceea, nu uitați sa fiți politicoși, chiar dacă pare greu. În felul acesta, informația pe care vreți să o transmiteți va ajunge și la forțele de ordine.
Înregistrările video și utilitatea lor:
Importanţa înregistrărilor video este deosebit de mare, iar modul în care este realizată înregistrarea contează mai puțin. Acest lucru este important mai ales atunci când este vorba de interacțiunea cu poliţia. Așa cum se spune: „Dacă nu exista niciun film, nu s-a întâmplat”. Judecătorii tind să creadă cuvântul unui ofiţer de poliţie dacă ceea ce spune ofițerul este  în conflict cu inculpatul. Atunci când filmați, fiți atenți să nu stați în calea forțelor de ordine pentru ca ei să nu considere că le este obstrucționată activitatea. Un instrument excelent pentru activiști este un produs numit Qik. Qik este o aplicație care se instalează pe orice smartphone şi vă permite să transmiteti direct la site-ul Qik în timpul înregistrării. Dacă faceți streaming, este imposibil pentru poliţie să şteargă înregistrarea video. De asemenea, dacă  poliția este informată că transmiteți în direct pe Internet, forțele de ordine s-ar putea gândi de două ori înainte de a acţiona într-un mod nerezonabil.
Și nu uitați! Orice poziție asumată are nevoie de argumente, mai ales o cauza dreaptă. Informați-vă de pe site-ul campaniei Salvați Rosia Montană, www.rosiamontana.org și ramâneți la curent cu noutățile înscriindu-vă pe grupul facebook Save Rosia Montana. Informarea precară aduce prejudicii și nu beneficii! Nesupunerea civică este soluția când autoritățile vă încalcă drepturile!

Oakland General Strike - Nov 2011

Imagini de la greva din Oakland, SUA (preluate de pe rcg)

A fost o grevă reușită care a paralizat activitățile comerciale din port și au obligat principalele bănci din centrul orașului să închidă.











joi, 10 noiembrie 2011

Mimarea susţinerii publice. De la Scandalul Watergate la Cazul Roşia Montană

Un articol de Mihai Gotiu, preluat de pe site-ul CriticAtac.


Washington (SUA), 1972.
Cu mai puțin de jumătate de an înainte de alegerile prezidențiale, Richard Nixon ia decizia de a mina orașul vietnamez Haiphong. Anticipând că această decizie ar putea fi una vitală pentru campania electorală, Comitetul pentru Realegerea Președintelui (CRP) începe o amplă campanie de manipulare a opiniei publice. 8.400 de dolari (la valoarea din 1972) sunt cheltuiți pe telegrame false care să dea impresia că decizia lui Nixon se bucură de sprijin popular.
Aproximativ zece persoane, aparent independente, cumpără spațiu publicitar înNew York Times, pentru a critica un editorial din ziar care se opunea deciziei minării orașului Haiphong. Cei zece semnatari au afirmat că cele câteva mii de dolari cu care au cumpărat spațiul publicitar pentru ca opinia lor să fie publicată în New York Times sunt contribuția lor voluntară pentru a-și exprima acordul pentru decizia lui Nixon. În realitate, cei 4.000 de dolari proveneau din fondurile secrete ale CRP. ”Pe cine puteți crede: New York Times sau poporul american?” era unul din mesajele publicitare ale așa-zisei opinii a societății civile.
Din aceleași fonduri secrete ale CRP au fost plătite campanii de petiții, organizarea de mitinguri, transport de persoane cu autobuzele la Washington, telefoane date la Casa Albă, campanii de convingere a electoratului să le telefoneze membrilor Congresului.
Postul de televiziune din Washington Metromedia solicitase telespectatorilor să trimită o carte poștală în care să specifice dacă erau sau nu de acord cu decizia președintelui privind minarea Haiphong-ului. Washington Post și Washington Starpublicaseră modele ale unor astfel de cărți poștale. Secția de presă a CRP a început ”munca”. Fiecare trebuia să completeze cinsprezece taloane. Zece persoane au lucrat zile întregi ca să obțină timbre și taloane diferite și ca să realizeze mostre de scris cât mai variate, pentru a falsifica răspunsurile. Mii de ziare au fost cumpărate pentru ca taloanele să fie decupate și trimise. Postul de televiziune WTTG a anunțat rezultatul: 5.157 de persoane se declaraseră de acord cu decizia președintelui și numai 1.158 fuseseră împotrivă. Conform fostului șef al compartimentului corespondență al CRP, James Dooley, cel puțin 4.000 de taloane au fost trimise de CRP. Dacă aceste taloane nu ar fi fost trimise, președintele ar fi pierdut, în cel mai fericit caz, la o diferență de un vot: 1.158 la 1.157.
Toate aceste manipulări au fost dezvăluite de Washington Post în cadrul celebrului scandal Watergate. ”Când ești într-o campanie electorală te descurci cum poți. Am presupus că și ceilalți vor proceda la fel. Așa că am pornit la treabă în baza acestei presupuneri. Nu știu dacă și ceilalți au făcut același lucru”, a fost comentariul purtătorului de cuvânt al CRP, Devan Shumway, referitor la dezvăluirile din Washington Post1.
***
Roșia Montană – București (România), 2011
În luna august, Traian Băsescu anunță că susține proiectul minier al RMGC de la Roșia Montană. Și că exploatarea aurului de la Roșia Montană va fi urmată de alte proiecte miniere asemănătoare. În dezbaterea finală pentru alegerile pentru funcția de președinte, din 4 decembrie 2009, împotriva lui Mircea Geaonă, Traian Băsescu afirmase că cei care vor trebui să se pronunțe asupra proiectului minier de la Roșia Montană vor fi specialiștii. Cum cea mai mare parte a specialiștilor (membrii Academiei Române, profesori universitari de la Academia de Studii Economice, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea București, Universitatea de Arhitectură ”Ion Mincu”, membrii Ordinului Arhitecților din România, ai Uniunii Arhitecților din România, cercetătorii din cadrul Asociației Ad Astra, experții ICOMOS, în nume propriu sau prin rezoluții în numele instituțiilor pe care le reprezintă) au criticat dur și s-au poziționat împotriva proiectului RMGC, Traian Băsescu nu a mai făcut nicio referire la specialiști. Președintele a continuat însă să promoveze mesajul pro-RMGC la toate televiziunile la care a fost invitat sau pentru care a acordat interviuri (TVR1, Realitatea TV, B1TV, ProTV etc.), precum și cu diferite alte ocazii (la numirea în funcția de ministru al Muncii a Sulfinei Barbu, cu ocazia închiderii fabricii Nokia de la Jucu, la întoarcerea din vizita din SUA etc.; cel mai recent i-a acuzat pe miniștrii Guvernului Boc că ”orbecăiesc” în avizarea proiectelor miniere).
Implicarea președintelui ca susținător al proiectului RMGC a declanșat o critică puternică din partea societății civile: de la acțiuni și proteste publice până la editoriale și comentarii în principalele ziare autohtone (inclusiv din partea unor jurnaliști/ analiști/ comentatori care până în acel moment au stat în expectativă în cazul Roșia Montană). Dacă la începutul anului 2011, notorietatea cazului Roșia Montană se situa în jur de 50% la nivel național, după anunțul obținerii avizului de descărcare de sarcină arheologică de către RMGC (iulie 2011) și, mai ales, după implicarea directă a lui Traian Băsescu (august 2011), notorietatea cazului a ajuns la 85% (septembrie 2011). Conform sondajului din septembrie, majoritatea românilor se pronunțau însă împotriva proiectului RMGC.
RMGC a comandat propriile sondaje de opinie referitoare la opinia românilor referitoare la proiectul lor. Niciodată nu au dat însă publicității rezultatele acestor sondaje. Asta nu înseamnă că nu au încercat să inducă ideea că proiectul lor s-ar bucura de susținere publică. Într-o singură zi, pe 23 august 2011, Ziua de Cluj a publicat nu mai puțin de 12 scrisori de adeziune față de declarațiile lui Traian Băsescu de suținere a proiectului minier, semnate de primari din zona Roșia Montană și diferite ONG-uri finanțate de RMGC. Scrisorile au fost publicate și de alte instituții media locale, regionale sau naționale. Nici măcar nu s-a încercat păstrarea aparențelor: scrisorile de adeziune au fost trimise instituțiilor media și jurnaliștilor de către departamentul de PR al RMGC și/sau de către firmele de PR și publicitate care lucrează pentru RMGC. Publicarea acestor scrisori s-a făcut în condițiile în care, conform auditului de specialitate realizat de BRAT, RMGC este unul dintre principalii sponsori ai mass media autohtone (în primele șase luni ale lui 2011, RMGC s-a situat pe locul 3 în topul firmelor care au cumpărat publicitate în media tipărită, fiind devansată doar de Orange și Vodafone, surclasând însă rețelele de super și hiper-marketuri, dealerii auto ori instuțiile bancare).  Atenție însă, auditul realizat de BRAT se bazează pe monitorizarea reclamelor care apar menționate explicit ca ”publicitate”, ”promoțional”, ”advertorial” etc. Cum o mare parte a acestor scrisori de adeziune și al altor materiale pro-RMGC publicate/difuzate nu au aceste mențiuni, suma reală „investită” de RMGC în mass-media autohtone e posibil să fie mult mai mare.
UPDATE: Ulterior documentării și redactării acestui articol, miercuri, 3 noiembrie 2011, RMGC a făcut publică suma totală cheltuită în publicitate și PR în anul 2011 (în toate mass-media, nu doar în presa tipărită). ”Compania şi-a majorat costurile de comunicare externă în primele nouă luni ale anului (2011 – n.a.), de la 6,3 milioane de dolari canadieni anul trecut la 11 milioane de dolari canadieni (7,87 milioane de euro), în timp ce pentru trimestrul al treilea acestea au avansat de la 2,1 milioane de dolari anul trecut la 5,1 milioane de dolari în acest an (3,6 milioane de euro). Creşterea costurilor “reflectă eforturile companiei de a furniza informaţii relevante şi la timp populaţiei pentru a menţine trendul pozitiv de sprijin pentru proiect. În 2011, aceste iniţiative au inclus o folosire semnificativă a televiziunilor şi internetului”, se arată în raportul RMGC, prezentat de Mediafax. În același raport citat de Mediafax, RMGC recunoaște că implicarea președintelui Traian Băsescu a dus la o ”expunere publică mult mai mare” a cazului Roșia Montană. Și, chiar dacă RMGC pretinde existența unui ”trend pozitiv de sprijin pentru proiect”, compania nu oferă cifre. Dacă acestea ar fi fost favorabile RMGC (în sensul unei susțineri majoritare a proiectului din partea opiniei publice), nu am nici cel mai mic dubiu că acestea ar fi fost prezentate în raport.
Pe 12-14 august 2011, pe perioada desfășurării FânFest, cel mai mare festival cultural din România organizat exclusiv pe bază de voluntariat, RMGC a regizat o contra-manifestație în centrul Roșiei Montana, cu aproximativ 200 de persoane, o parte dintre ele aduse cu autobuzele și microbuzele din localitățile din împrejurimi. După ce au cântat imnurile repetate timp de o săptămână la Căminul Cultural din localitate, ”protestatarii” anti-FânFest și-au primit și recompensa: ”patru mici și o bere”.  O serie de instituții media (locale și naționale) au scris despre manifestația împotriva FânFest, în condițiile în care însă nici în articolele în cauză, nici în alte articole n-au relatat nimic despre FânFest. Strict anecdotic: câțiva dintre manifestanți (care scandaseră în piață împotriva participanților la FânFest) aveau cazați ori campați, în propriile case ori grădini, participanți la FânFest!
Diferite instituții media au realizat pe edițiile online sondaje de opinie referitoare la Roșia Montană, cu întrebarea ”sunteți de acord cu proiectul RMGC?” (sau variații pe aceeași temă). Pe 2 septembrie 2011 am monitorizat, minut cu minut, evoluția votului la un astfel de sondaj realizat de Mediafax. În medie, se înregistrau între 2-3 până la maxim 10 voturi/minut. Majoritatea împotriva proiectului RMGC. La intervale de aproximativ 20 de minute, votul o lua însă razna, înregistrându-se de la o sută până trei sute de voturi/minut. Toate în favoarea proiectului RMGC. În jurul orei 18,45, după mai multe sesizări transmise Mediafax, în care administratorii site-ului sunt atenționați că sistemul lor permite votul multiplu, avalanșa de voturi pro-RMGC este stopată. Mediafaxnu a anulat însă miile de voturi ”exprimate” până în acel moment. Ulterior stopării votului multiplu s-au mai exprimat 2.631 de voturi2. De la un procent de ”susținere” a proiectului RMGC de peste 72%  înregistrat în orele în care votul a fost manipulat s-a ajuns la aproximativ 56%. Așadar, după dispariția anomaliilor cu sute de voturi/minut în favoarea proiectului RMGC, din cele 2.631 de voturi (până pe 29 octombrie 2011), 1.893 (71,94%) au fost împotriva proiectului RMGC și doar 738 (28,05%) favorabile proiectului. Adică un procent exact pe dos față de procentele înregistrate în orele în care votul a putut fi manipulat.
În fine, tot pentru a mima așa-zisa susținere publică, pe diferite site-uri care publică materiale critice la adresa proiectului, apar ”nenumărați” susținători ai RMGC. Într-o analiză realizată de administratorul site-ului Kamikaze, pe 22 septembrie 2011, pe baza IP-urilor comentatorilor pro-RMGC, se arată că, în realitate, în spatele ”zecilor” de anonimi se ascund, de fapt, maxim 4-5 persoane (detalii aici). Cu ”normă” de comentarii favorabile proiectului indiferent de orele sau zilele săptămânii.
***
Comparați modul în care au acționat strategii campaniei care trebuia să mimeze susținerea publică pentru decizia președintelui Nixon cu modul în care se încearcă mimarea aceleiași suțineri publice de către RMGC. Și puneți propriile concluzii. Și un ultim amănunt: în urma dezvăluirilor din scandalul Watergate (inclusiv cele referitoare la manipularea opiniei publice), majoritatea șefilor Adminisitrației Nixon au demisionat și/sau au fost puși sub acuzare. În cele din urmă, a demisionat și Richard Nixon. Ce credeți că se va întâmpla în România?
***
 Notă: 1 – Carl Bernstein & Bob Woodward, Toți oamenii președintelui, edituraAdevărul, 2011, pag. 323-326
2 – la data documentării și redactării inițiale a acestui articol (29 octombrie 2011)

marți, 8 noiembrie 2011

Ocuparea Hotelului Continental din Cluj-Napoca în imagini

O relatare a evenimentului petrecut la Cluj-Napoca puteți citi aici: http://www.altart.org/gas/?p=936

„dacă statul român poate lua cetățenilor săi dreptul la proprietate, în numele unui proiect privat, atunci întreaga democrație românească, așa firavă cum este ea, se află în pericol. Ce sau cine vă poate garanta că, odată creat precedentul de la Roșia Montană, statul român nu vă va scoate din propriile case, sub pretextul cine știe cărui proiect, al cărui investitori au știut să bată la ușile potrivite?…”.






luni, 7 noiembrie 2011

Occupy Conti with Roșia Montană – PreOccupy Cluj


Ocuparea simbolică a fostului Hotel Continental din Cluj trebuie văzută în contextul în care o corporație a blocat ilegitim o localitate și blochează alternativele de dezvoltare a ceea ce a devenit cea mai cunoscută localitate rurală din spațiul RO.
Intrați pe pagina de Facebook a evenimentului pentru a urmări ultimele știri despre ocuparea Conti(http://www.facebook.com/event.php?eid=135799959856833):
Protest pentru Roșia Montană la Cluj
Occupy Conti with Roșia Montană – PreOccupy Cluj
Astăzi, 7 noiembrie 2011, noi, activiști din campania Salvați Roșia Montană, am ocupat clădirea fostului hotel Continental, situat în Piața Unirii, Cluj-Napoca.
Scopul acestui protest este stoparea minciunilor și dezinformării legate de proiectul companiei Roșia Montană Gold Corporation, proiect ce presupune folosirea cianurii, pe scară largă, în procesul de extragere a aurului la Roșia Montană. Minciunile și dezinformarea companiei au fost propagate în toată media românească (video, audio și scrisă), omițând în mod deliberat aspecte legate de distrugerea valorilor de la Roșia Montană – valori umane, ecologice, de mediu, de patrimoniu, istorice și arheologice. Cu toată împotrivirea societății civile, a mediilor academice și intelectuale, a Bisericii și unei părți a comunității din Roșia Montană, firma canadiană, împreună cu statul român, prin reprezentanții săi din Guvern și Președinție (inclusiv președintele Traian Băsescu), continuă să facă lobby și propagandă acestui proiect.
De aceea, am ales această cale radicală de protest, pentru că acest proiect este nociv, nu doar pentru Roșia Montană, ci și pentru întreaga societate. Deoarece, dacă statul român poate lua cetățenilor săi dreptul la proprietate, în numele unui proiect privat, atunci întreaga democrație românească, așa firavă cum este ea, se află în pericol. Ce sau cine vă poate garanta că, odată creat precedentul de la Roșia Montană, statul român nu vă va scoate din propriile case, sub pretextul cine știe cărui proiect, al cărui investitori au știut să ”bată” la ușile potrivite?…
Cerem președintelui României, Traian Băsescu, să înceteze a mai face propagandă proiectului Roșia Montană Gold Corporation. Un șef de stat ar trebui să reprezinte interesele cetățenilor săi, nu pe cele ale unei companii private. Același lucru îl cerem și Ministerelor Mediului, Culturii și Economiei.
Cerem televiziunilor, mai ales TVR, să refuze publicitatea murdară a RMGC, în virtutea faptului că opozanții proiectului nu au beneficiat niciodată de aceeași expunere media ca și RMGC, ceea ce contravine spiritului etic al unei prese așa-zis libere și democratice. De asemenea, cerem CNA să răspundă plângerilor formulate împotriva publicității mincinoase a RMGC și să  o oprească.
Cerem tuturor cetățenilor liberi, cu o conștiință civică și coloană vertebrală, din orice mediu social și din orice domeniu, să sprijine acest protest, în orice formă consideră de cuviință.
Acest protest va lua sfârșit în momentul în care cererile noastre vor fi îndeplinite.
Mihnea Blidariu (muzician Luna Amară, scriitor), Paul Socol (actor), Bogdan Buta (inginer în telecomunicații), Raluca Dan (specialist în relații publice), Ana Bănică (arhitect), Bianca (arhitect), Ramona Duminicioiu (consultant juridic)

joi, 3 noiembrie 2011

Gadafi a murit cu dreptatea în mâini

 Iată și dovada. Nu numai că acest steag, folosit de Al Qaeda, este ridicat deasupra unei clădiri simbol din Orașul Benghazi, dar este așezat deasupra steagului folosit de NTC de-a lungul războilului din Libia. Mesajul este cît se poate de clar - aici noi facem legea.
Spuneam că Gadafi va fi regretat de libieni, și cred în continuare acest lucru. Acum, cred că s-ar putea să-l regrete și occidentul. Dintr-o țară cu un nivel de trai și civilizație ridicat Libia va deveni o văgăună asemeni Irakului și Afganistanului.




miercuri, 2 noiembrie 2011

From the dust of faded empire

O nouă lume se naște. Una liberă și democratică. Începutul e aproape, așa cum ne spune o tînără participantă la veritabila „revoluție globală” ce se află în plină desfășurare pe întreg mapamondul. Suntem plini de speranță, dar lucizi. Cei 1% nu se pot preface pentru mult timp că nu existăm. Suntem prezenți și avem voință.

Nu mai există cale de întoarcere, vechea ordine mondială nu mai poate rezista. Sfîrșitul capitalismului și al societății de consum este aproape. Se consumă din interior, se autodistruge. Noi vrem să evităm catastrofa, de aceea suntem în stradă (și online). Suntem datori să găsim alternativa, una bazată pe principiile democrației.



"In this possibly terminal phase of human existence, democracy and freedom are more than just ideals to be valued - they may be essential to survival"
- Noam Chomsky