vineri, 1 iulie 2011

“Grecia nu va putea niciodată să își plătească datoriile. Fie vom falimenta, fie vom transfera datoria grecilor către Banca Central Europeană”

CriticAtac în dialog cu Leonidas ChrysanthopoulosSecretar General Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre. S-a născut în 1946 la Atena, unde a studiat Științe Politice și Economice la Universitatea din Atena. A fost reprezentantul Greciei la Naţiunile Unite, Directorul Cabinetului Diplomatic al Ministerului pentru Afaceri Europeneâ şi Director General pentru Afaceri Europene. Activitatea sa diplomatică se întinde de la Toronto, până la Varșovia, Erevan și Beijing.

extrase:
În momentul în care Grecia a aderat la UE, avea o agricultură înfloritoare, la fel ca și industria, turismul și serviciile. Treptat, am fost obligați să ne reducem producția agricolă, pentru a reduce surplusul de ulei de măsline de la vremea aceea, în timp ce afluxul de subvenții UE ne-a redus, de asemenea, producția agricolă.  Am avut obligația de a ne închide sau de a vinde industria oțelului, pentru a ne conforma normelor UE de concurență loială și, până la urmă, nu am rămas decât cu turismul.
[...]
Deci practic, ceea ce a obținut Grecia datorită UE și monedei euro a fost un lucru la care cu siguranță nu ne așteptam – cel puțin, nu pe termen lung. Astăzi suntem controlați de UE și de FMI, astfel că ne-am pierdut suveranitatea ca națiune și, în plus, democrația însăși pare să fie în joc.
[...]
Cea mai simplă modalitate prin care un guvern poate obține bani este din impozitarea salariilor, a pensiilor și prin impozitare indirectă. Și asta a făcut guvernul Greciei anul trecut.
[...]
... rata șomajului a ajuns acum la 16%. A scăzut puterea de cumpărare. Magazinele s-au închis. Mai mulți șomeri sunt pe drumuri. Se vinde tot mai puțin. Și iarăși se închid magazine. Este un cerc vicios al recesiunii forțate. Nu este de mirare că Ministra de Finanțe a Spaniei a respins săptămâna trecută propunerile UE similare cu cele impuse asupra Greciei. Astfel de măsuri, a spus aceasta, nu vor stimula creșterea, ci vor duce la recesiune.
[...]
Poate că ar trebui să ne regândim cu toții teorema economică de creștere continuă. Fizica ne spune că există o limită naturală a creșterii și că, în momentul în care aceasta este depășită, are loc o explozie sau un dezastru – se pare că același lucru este valabil și pentru sistemul financiar global.
[...]
Da, grecii protestează pentru că s-au săturat. S-au săturat de politicieni care îi mint în timp ce continuă să cheltuiască pe elicoptere și nave charter de stat și hoteluri de lux în călătorii. S-au săturat de un sistem care a furat procentajul pe care l-au dat din salariile și pensiile lor. Și sunt numai câteva exemple de ceea ce grecii nu vor mai tolera.
[...]
Grecii sunt cu toții conștienți de faptul că pe umerii lor apasă o datorie care nu poate fi plătită și că asta va însemna greutăți. Dar vor soluții rezonabile, pragmatice pentru a rezolva problema. Sunt dispuși să plătească ceea ce într-adevăr datorează – dar nu și ceea ce au inventat bancherii și politicienii, prin construcții financiare obscure. Și, în cele din urmă, vor o modalitate de a scăpa de aceste probleme, nu să se afunde și mai rău în ele, prin acceptarea unor alte împrumuturi care nu înseamnă, de fapt, decât alte datorii.
[...]
Dar aceștia muncesc mai puțin și ies la pensie mai devreme a titrat presa germană despre greci. Până când statisticile au scos la iveală că aceasta era o minciună a oamenilor din relații publice și că germanii muncesc mult mai puțin decât grecii și, mai mult, că se bucură mai devreme decât noi de pensie. Deci, trăim noi, cetățenii, peste propriile mijloace? Nu. Dar cineva trăiește, pentru că altfel nu ne-am afla în situația asta. Se poate spune despre un bancher că trăiește peste mijloacele proprii atunci când primește bonusuri de milioane de euro la sfârșitul anului? Sau despre investitorii care au speculat de pe urma crizei Grecești? Nu? Nu trăiesc aceștia din mijloacele tuturor celorlalți?”


Interviul integral îl puteți citi pe CriticAtac.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu