miercuri, 20 aprilie 2011

O clipă de reflecție ...

Ieri şi azi, pe aceleaşi meleaguri…

O să vă citez din necuratul:
Pentru prima dată în istoria sa îndelungată, România nu mai are nici o datorie externă, nu mai plăteşte tribut nimănui şi este cu adevărat in­de­pendentă – şi economic, şi politic!
La sfârşitul lunii martie am lichidat datoria externă a ţării, care în 1980 reprezenta peste 11 miliarde de dolari. În total, din 1975 până în martie 1989 am plătit circa 21 de mi­liarde de dolari, din care dobânda reprezintă peste 7 miliarde de dolari. În acestea nu sunt cuprinse datoriile pe care le-am avut în ruble şi care, de asemenea, au fost de mult achitate.
În prezent, ţara noastră are de în­casat ­din creditele pe care le-a acordat diferitelor state peste 2,5 miliarde de dolari.
Plata datoriei externe a cerut, fără nici o îndoială, eforturi mari. A trebuit să acţionăm în aşa fel încât să asi­gurăm atât dezvoltarea generală a ţării, cât şi lichidarea treptată, în această perioadă, a întregii datorii, să luăm totodată măsurile necesare pentru întărirea continuă a ordinii şi disciplinei. După cum este cunoscut, din 1980 până în prezent, situaţia economică mondială a fost foarte complexă şi gravă. S-a înrăutăţit continuu situaţia ţărilor în curs de dezvoltare, ale căror datorii externe sunt astăzi de peste 1.300 de miliarde de dolari. […]
În anii 1981-1989 am alocat pentru dezvoltare peste 2.000 de mi­liarde de lei. Calculând la cursul necomercial al dolarului, aceasta înseamnă peste 200 de miliarde de dolari. […]
În general, în această perioadă s-au realizat vaste lucrări industriale, agricole şi de interes naţional şi s-au rea­lizat peste 1 milion de apartamente. În aceşti ani s-au dat în folosinţă Canalul Dunăre – Marea Neagră şi Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în lun­gi­me totală de circa 100 km, s-a reali­zat metroul în Bucureşti, care în acest an va avea o lungime de 60 de km, s-a amenajat râul Dâmboviţa şi s-au în­fă­p­tuit marile lucrări de mo­dernizare şi sistematizare a Capitalei, printre care şi noul centru admi­nistrativ. […]
Propun Comitetului Central al partidului să luăm hotărârea - care să fie adoptată ca lege de Marea Adunare Naţională – ca, în viitor, nimeni să nu mai poată să apeleze la credite străine, pentru ca întreaga dezvoltare a ţării să o realizăm prin mijloace proprii – desigur, printr-o largă colaborare inter­na­ţională, dar fără credite!
— Nicolae Ceauşescu, 12 aprilie 1989, la Plenara Comitetului Central al PCR (sursa)
Ăla a fost ăla, şi a făcut ce-a făcut, laolaltă cu politrucii care-l înconjurau şi-l adulau.
Ăştia… ce-au făcut cu ţara asta, în afară că au înglodat-o în datorii? Pentru asta s-a murit în decembrie 1989? Pentru ca jegurile astea de politruci să fure zeci de miliarde de euro, în timp ce ţara se năruie, iar trenurile merg ca la 1880?

sursa:  http://beranger.org/post/4759571726/ieri-si-azi-pe-aceleasi-meleaguri

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu